Noi exerciţii militare în Poligonul Babadag; traficul în zonă este restricţionat

Aylin Asan

Poligonul Babadag, aflat între satele Enisala şi Sălcioara, pe drumul judeţean 222, va găzdui în perioada 8-31 august noi exerciţii militare, iar Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea a anunţat pe site-ul propriu că în această perioadă traficul în zonă va fi restricţionat.

Tragerile cu muniţie de război vor avea loc între orele 7,00 şi 24,00, se vor executa fără întrerupere pe interval de 60 de minute cu pauze de 10 minute între ele, iar circulaţia pe DJ 222 între cele două sate va fi restricţionată cu două bariere.

„Pentru rezolvarea unor situaţii de urgenţă se va lua legătura în mod obligatoriu cu Centrul secundar de Pregătire pentru luptă Babadag, la numerele de telefon 0240/562805, 0721016968”, se arată în anunţul CJ Tulcea.

Autoritatea judeţeană le recomandă şoferilor care vor să ajungă din satul Enisala la Sălcioara sau invers să folosească ruta alternativă care include oraşul Babadag şi drumul naţional 22.