Întrevederea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu omologul turc Mevlüt Çavuşoğlu, în marja reuniunii Trilaterale pe teme de securitate România-Polonia-Turcia de la Istanbul

Aylin Asan

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut vineri, 27 mai 2022, o întrevedere bilaterală cu ministrul turc al afacerilor externe, Mevlüt Çavuşoğlu, în marja Trilateralei pe teme de securitate România-Polonia-Turcia, pe care acesta a găzduit-o la Istanbul.

Ministrul Bogdan Aurescu s-a referit la dinamica deosebită a dialogului bilateral și la nivelul foarte bun de cooperare dintre România și Turcia, pe mai multe dimensiuni. În context, a subliniat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Turcia, evocând seria de acțiuni comune prin care, în cursul anului trecut, au fost marcați zece ani de la semnarea acestui document programatic al relației bilaterale, se arată într-un comunicat de presă al ministerului de externe.

În acest cadru, cei doi miniștri au discutat, la propunerea părții turce, și despre posibilitatea creării unui format bilateral de tipul ședinței comune de guvern între cele două state, de natură să stimuleze interacțiunea politică și dezvoltarea pe mai departe a parteneriatului strategic bilateral.

În context, cei doi miniștri au făcut o scurtă evaluare a evoluției schimburilor comerciale și a nivelului de investiții reciproce, volumul schimburilor comerciale dintre România și Turcia ajungând în 2021 la cca. 8.6 miliarde USD. Salutând ritmul constant ascendent al cooperării economice, demnitarii român și turc au agreat necesitatea intensificării dialogului pe acest palier, cu scopul fructificării întregului potențial de colaborare și al echilibrării balanței comerciale.

În acest sens, ministrul Bogdan Aurescu a evocat rezultatele celei de-a 27-a sesiuni a Comisiei Mixte interguvernamentale pentru cooperare economică și tehnică (JEC), desfășurată la Istanbul, în perioada 30 martie -1 aprilie 2022, care a prilejuit discuții aprofundate în domeniul cooperării economice și sectoriale și care a reunit reprezentanți ai administrației centrale, dar și un important număr de oameni de afaceri din ambele țări.

Cei doi miniștri au discutat de asemenea despre situația de securitate generată de războiul ilegal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Pe fondul implicațiilor multidimensionale ale agresiunii militare ruse, cei doi demnitari au abordat în cadrul discuțiilor și teme de interes în domeniul securității energetice, cu accent pe necesitatea reducerii dependenței de gazul rusesc. Au fost abordate aspecte concrete ale cooperării în acest domeniu, inclusiv vizând tranzitul gazelor naturale prin Turcia și diversificarea rutelor și surselor de aprovizionare.

De asemenea, ministrul Aurescu a subliniat necesitatea găsirii de soluții, prin acțiune comună, pentru crearea unui coridor, inclusiv cu componentă maritimă prin Marea Neagră, pentru a facilita transportul cerealelor ucrainene, precum și cu asigurarea protecției împotriva minelor în derivă. A informat totodată asupra eforturilor depuse de România pentru a sprijini acest proces. La rândul său, ministrul turc de externe a informat despre diversele demersuri ale țării sale în același scop. 

Totodată, ministrul român de externe a subliniat susținerea României pentru politica NATO a „Ușilor Deschise”, arătând că România sprijină aderarea la NATO a Finlandei și Suediei, ca urmare a depunerii cererilor de aderare la Alianță de către cele două state la 18 mai 2022. A informat asupra contactelor recente cu omologii suedez și finlandez și a reiterat importanța unității în cadrul NATO cu privire la acest proces, argumentând că aderarea celor două state va conduce la o Alianță mai puternică, mai ales în actualul context de securitate. De asemenea, a salutat dialogul Turciei cu cele două state, în vederea depășirii blocajelor existente momentan.

La sfârșitul întâlnirii bilaterale, cei doi miniștri au semnat un Memorandum de înțelegere între Ministerul român al Afacerilor Externe și Ministerul turc al Afacerilor Externe privind cooperarea în domeniul arhivelor diplomatice, document care va reprezenta o bună bază pentru dezvoltarea de programe de cooperare în domeniul cercetării istorice, pe aspecte de interes comun.